„Copilul meu e genial. Stă toată ziua pe telefon. Pe tabletă.”
Acum douăzeci de ani, când accesul la internet a devenit foarte ușor, când prețurile calculatoarelor căzuseră îndeajuns încât din ce în ce mai multă lume și-a putut permite un desktop sau un laptop, auzeam din ce în ce în ce mai des părinți lăudându-se cu inteligența copiilor lor care își petreceau timpul în fața monitoarelor. Pe toți îi întrebam ce fac copiii online. Majoritatea nu știa. Asocia statul la calculator cu competențele în ale informaticii. Am încercat să explic tuturor acelor părinți că orele petrecute în fața ecranelor nu înseamnă ceea ce credeau ei: că acei copii știu totul despre calculatoare și că pot face orice pe calculator. Că faptul că se joacă nu înseamnă absolut nimic, așa cum faptul că dacă știi să folosești telecomanda nu înseamnă că ai cunoștințele unui inginer electronist, nici ale unui producător TV. Că eu, deși lucrez în medie peste 14 ore pe zi la calculator, nu îmi voi lăsa copiii să le folosească până când nu vor fi cel puțin în gimnaziu – și atunci, un timp cât mai redus cu putință.
Încă de atunci apăruseră primele semnale că expunerea îndelungată la ecrane este îngrozitor de dăunătoare pentru copii și adolescenți. Că devin antisociali, că nu mai pot comunica, că nu se pot integra, că devin lipsiți de compasiune, empatie, că mulți începuseră să aibă simptome de spectru autist. Că acei copii care petreceau ore întregi jucându-se la pc nu mai făceau mișcare îndeajuns, că deveneau obezi, apatici, ba chiar ușor sociopați.
Citește și: FOARTE SERIOS DESPRE CĂDEREA TOTALĂ A PLATFORMEI FACEBOOK!
Bine-nțeles, cam toți au rămas sceptici. Între timp, s-a ajuns la situația în care accesul la ecrane și internet să fie mai ușor decât accesul la apă potabilă. Între timp, acei copii care au petrecut în adolescență ore întregi pe internet jucându-se au devenit părinți. Iar cei care nu au avut calculatoare acasă, ca mai toți părinții care au fost privați de un anumit lucru în propria copilărie, vor să îl ofere copiilor lor, pentru ca aceștia să nu sufere de acele lipsuri cum au suferit ei.
Aceeași dorință de a oferi copiilor lor totul i-a transformat pe mulți dintre părinții actuali în simpli furnizori pentru copiii lor. Crezând că a oferi tot ce este posibil copiilor înseamnă dragoste, și-au uitat menirea de părinte, de educator, de exemplu pentru propiiii lor copii. Au devenit doar cei care le îndeplinesc toate dorințele.
Acest fapt, cumulat cu noile idei de „parenting”, care spun că cei mici pot face absolut orice își doresc și că orice disciplinare va duce la traume psihice, că nu trebuie să îi spui copilului că nu are voie să facă anumite lucruri, că trebuie să îl lași pe el să aleagă, a dus la un adevărat dezastru.
În fața copilului, părintele adult nu mai reprezintă nimic. Iar când părinții conștientizează că au pierdut frâiele (dacă o fac!), situația este deja scăpată de sub control.
„Nu pot să îi fac nimic!” declară părinții când cel mic ajunge în situații în care mami și tati sunt trași la răspundere pentru faptele progeniturii.
„Nu mă ascultă, face numai ce vrea el/ea!”
În aceste situații însă nu se ajunge peste noapte.. Acesta este rezultatul anilor în care tu, ca părinte, nu ți-ai făcut datoria. Ai preferat să îl lași în fața ecranelor.
Copilul tău a fost educat de televizor, de smartphone sau tableta la care i-ai oferit acces neîngrădit.
Iar el nu face acum decât să reproducă comportamentele văzute la TV, comportamentele vedetelor pe care tu le-ai admirat, comportamentele personajelor din desene animate, din filme și jocuri violente.
Faptul că ai ajuns să fii chemat la școală pentru că băiatul sau fata ta se comportă urât, este agresiv, își bate colegii sau chiar profesorii este premiul pe care îl primești ca părinte care nu a fost părinte.
La aceeași școală căreia tu i-ai cerut să scoată Religia din programă, pentru că tu nu ai vrut să ai un copil „îndoctrinat cu principii de Ev Mediu”, deși acele „principii medievale” l-ar fi învățat ce e dragostea de semeni, ce este compasiunea, ce repercusiuni au faptele, ce este moralitatea, etica, cât de important este echilibrul, ce înseamnă îndatoriri sociale. Ce este Binele și ce este Răul. Adică exact acele precepte, sisteme de valori pe care tu ai omis să i le insufli de acasă. Tu, cel care consideri un manelist drogat sau o țoapă incultă care se prostituează persoane „realizate”, tu care ai fost de acord cu scoaterea icoanelor din școli și înlocuirea lor cu steagul curcubeu. Sau nici nu ți s-a părut un aspect important de luat în seamă.
Faptul că afli de la autorități sau străini că băiatul sau fata ta este consumator de droguri înseamnă că tu nu îți cunoști copilul. Altfel, cu o singură privire ți-ai fi dat seama că a înghițit o substanță – când ești părinte dintr-o singură uitatură îți dai seama că ceva nu e în regulă. Că e trist, că e deprimat, că a băut sau că e drogat. Nu ai cum să nu-ți dai seama de aceste lucruri.
Nu îți dai seama că ceva se întâmplă cu copilul tău atunci când nu i-ai acordat și nici nu îi acorzi atenție.
De cele mai multe ori copiii sunt oglinda părinților lor. Când tu, ca părinte, nu știi ce efecte are propriul tău comportament asupra copilului tău, când nu i-ai explicat niciodată de ce nu trebuie să facă anumite lucruri, când tu nu l-ai făcut să înțeleagă că toate acțiunile au urmări, nu te poți plânge că nu ai știut, nu ai putut face nimic.
Tu, părintele, tu ai plătit cablul TV, tu i-ai cumpărat tableta, tu i-ai cumpărat smartphone-ul, tu plătești abonamentul TV, tu plătești abonamentul de internet și date mobile. Tu l-ai ignorat. Tu i-ai pus ecranele în mâini pentru că erai prea obosit, prea dezinteresat să petreci timpul cu el, să îi vorbești, să ii in sufli principii corecte de viață. Tu asculți muzica unora despre care știi că promovează violența, încălcarea legilor. Tu admiri hoți și curve pentru că „au bani și succes”. Tu poate chiar ai fumat un joint în casă, „ca să te destinzi, să te relaxezi”. Tu i-ai cumpărat haine de firmă, lucruri scumpe ca să îți arăți puterea financiară în fața celorlalți părinți, că să provoci invidii. Tu nu i-ai corectat comportamentul când a greșit, că „e mic și nu știe, nu înțelege”.
Tu i-ai dat bani de mâncare în loc de un sendviș la școală. Tu i-ai dat bani de buzunar, pentru mers la mall cu prietenii și nu i-ai cerut niciodată vreun bon, vreo chitanță pentru a ști exact pe ce i-a cheltuit.
Dacă prima doză de stupefiante i-a fost oferită, poate, gratuit, pe următoarele și le-a cumpărat cu banii pe care tu i-ai pus în mâna lui. Tu ai fost cel care i-a plătit copilului bieletul la concerte și festivaluri unde se promovează hipersexualizarea și consumul de stupefiante.
Pe tine nu te-a interesat să afli ce efecte are expunerea la ecrane, de aceea nici nu ai știut și nici nu știi nici acum că provoacă dependență, exact ca orice drog, că încetinește dezvoltarea psiho-motorie, că blochează neuroreceptori, că îi face inadaptabili, violenți, antisociali. Tu ți-ai transformat copilul într-o victimă a tehnologiei prin nepăsarea ta.
Și tot tu, și acum, tot nu înțelegi că îți transformi copilul în carne de tun.
Tu, zicându-ți că nu dorești să îi strivești personalitatea l-ai făcut un biet pion manipulabil, într-o lume condusă de psihopați. Care ți-l ucid, încetul cu încetul, puțin câte puțin, în fiecare zi în care tu crezi că tot ce faci este spre binele lui și spre „binele general”.
Un bine general în care copilul tău nici nu va mai ști cine este, care îl face să devină nesigur de sexul biologic pe care îl are, un bine-general care presupune chiar eliminarea lui, pentru că sunt prea mulți oameni pe pământ. Un „bine general” care îi dictează ce trebuie să gândească pentru a fi „cool”. Un „bine general” care îi arată ce bine e să i se implanteze chip-uri. Un „bine general” în care el nu trebuie să își pună întrebări, un „bine general” în care el va fi exact ce nu ți-ai dorit tu – o ființă lipsită de personalitate proprie, un inapt, un dependent.
Citește și: Nu vă mai ascundeți Ortodoxia sub preș, că nu e un gunoi de care să vă fie rușine!
Și toate acestea se întâmplă sub ochii tăi, când tu ești prea ocupat ca să faci bani ca să îi asiguri accesul la cele mai noi tehnologii, la învățământ digitalizat.
Și în timp ce tu faci toate aceste eforturi, părăsind-ți practic copilul în fața ecranelor, adevărații conducători ai lumii își dau copiii la școli unde tehnologia este strict interzisă, unde fac sport, folosesc cărți adevărate, scriu de mână și nu au voie la televizor.
