Într-o epocă în care granițele dintre sacru și profan par să se estompeze, redescoperim cu umilință și admirație gândurile profunde ale filosofului român, Petre Țuțea. Acesta, cu înțelepciunea și franchețea sa caracteristică, ne oferă o perspectivă asupra universului, a spiritualității și a locului României și al românului în marele tablou al istoriei.
Fiecare cuvânt al său ne invită la reflecție, la o călătorie interioară, provocându-ne să ne întrebăm despre propria noastră esență și să înțelegem în profunzime sensul existenței. De la reflecții despre divinitate, geniu și sfințenie, la analize ale contextului istoric și social românesc, Țuțea ne împărtășește înțelepciuni care depășesc timpul și spațiul, rămânând astfel un reper filosofic etern pentru toți cei ce caută răspunsuri.
Haideți să ne lăsăm conduși pe cărările gândirii sale și să descoperim împreună aceste fragmente memorabile din opera sa.
Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune; geniul face isprăvi, nu minuni! Lumea, acum e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului în afară. Atât! Or, cu cât suntem mai avansați, mecanic și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii, de sfințenie.
Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.
Nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Hristos nu e din Fălticeni.
Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.
Eu m-aş întâlni cu Cioran în neliniştile mele, care seamănă cu ale lui, iar el s-ar întâlni cu misticismul meu în lirismul lui. Ceea ce e ciudat la Cioran nu e neliniştea de a fi om, ci neliniştea de a fi român.
Constituţia liberală din 1923 nu e o operă, e o capodoperă. Un rege puternic, înfăşurat într-un stat al normelor liberale: separaţia puterilor şi libertăţi câte doreşte nea Niţă; nici nu poate duce atâtea libertăţi!
De creat, doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul „creaţie“ – literară, muzicală, filozofică – leşin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă.
A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinţii sunt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit real, e inaplicabil, tocmai pentru că e absolut.
Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale – acesta este omul creştin.
Iisus Histos este eternitatea care punctează istoria.
Eu, cât aş fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric.
În faţa Lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.
Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei Lui Dumnezeu faţă de oameni.
Eminescu, despre care Iorga spunea că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă „ideea platonică de român“, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.
Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filosoful trăncănind silogisme.
Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit, dacă n-ar fi prezenţi ăştia, idioţii?
Călinescu, faţă de Nae Ionescu, nici n-a existat; n-avea vocaţie filozofică nici cât un măturător. Nae Ionescu nu se măsura în vremea lui cu nimeni. Era el însuşi.
Eu am citit „Critica raţiunii pure“ a lui Kant, ca student, şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de „Informaţia Bucureştiului“. Dar a trebuit să fac 80 de ani…
Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români“.
Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. Că n-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, viforniţa din spaţiul în care s-a desfăşurat istoric poporul român ne arată că suntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin, parcă – n-am fost noi „în calea răutăţilor“? A reuşit vreo invazie să-şi impună stilul şi credinţele aici? Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri.
Un tâmpit mai mare ca mine nu există! Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare. (declaraţie făcută după alegerile din 20 mai 1990)
Petre Țuțea
După ce ne-am plimbat prin labirintul minții lui Petre Țuțea, am simțit forța, durerea, ironia și subtilitatea fiecărui cuvânt pe care l-a rostit. Aceste citate nu sunt doar simple fraze, ci repere ale unei gândiri care transcende vremea, invitându-ne să privim dincolo de aparențe și să ne confruntăm cu eternitatea și efemeritatea existenței noastre. În gândurile sale, descoperim o Românie profundă, un popor de eroi neștiuți și o credință care rămâne neschimbată în fața adversităților. Țuțea, prin vorbele sale, nu ne oferă doar o lecție de filozofie, ci și una de viață. În încheiere, putem spune că moștenirea sa intelectuală este un far luminos pentru toți cei care caută adevărul și sensul în haosul lumii moderne. Să luăm aminte și să ne lăsăm inspirați de aceste cuvinte, astfel încât să ducem mai departe flacăra cunoașterii și înțelepciunii în inimile și mințile noastre.
Citește și: Cum îi învățăm pe copii răbdarea și părinții ce trebuie să facă – Psiholog Mircea Miclea
