Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale de duminică, George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și principalul favorit pentru primul tur, a oferit un interviu agenției Reuters în care a formulat o poziție tranșantă privind securitatea regională, raportarea față de NATO, relația cu Rusia și viziunea economică asupra viitorului României, relatează news.ro.
Simion a subliniat că Federația Rusă nu ar reprezenta un pericol direct pentru forța colectivă a NATO, considerând că o potențială destrămare a alianței transatlantice ar fi, de fapt, principala amenințare pentru România și pentru vecinii săi din estul Europei. „Rusia nu are potenţialul de a reprezenta o ameninţare semnificativă pentru cea mai mare alianţă militară din lume”, a declarat Simion pentru Reuters într-un interviu acordat vineri. „De aceea, singura ameninţare este potenţiala destrămare a NATO. Pentru România, pentru Polonia, pentru statele baltice, aceasta reprezintă o ameninţare majoră la adresa securităţii”, afirmă Simion.
În acest context, liderul AUR a pledat pentru menținerea rolului dominant al Statelor Unite în conducerea alianței nord-atlantice și s-a aliniat pozițiilor exprimate de președintele american Donald Trump, susținând explicit ideea creșterii bugetelor pentru apărare ale statelor europene. Simion a atras atenția că o eventuală scindare între Uniunea Europeană și SUA ar putea duce la formarea a două blocuri geopolitice rivale. „Trebuie să lucrăm la unitatea NATO şi trebuie să o menţinem ca alianţă defensivă. Există unii care ar dori să creeze două blocuri geopolitice, chiar blocuri opuse, UE şi SUA”, a afirmat liderul AUR.
Tot vineri, candidatul naționalist a încercat să liniștească temerile mediului de afaceri, transmițând că nu va promova politici economice radicale, ci va urma un model apropiat de cel promovat de Giorgia Meloni în Italia, unul dintre puținii lideri europeni cu care se identifică politic. „Mesajul meu pentru investitorii privaţi este clar: aşteptăm să facem afaceri cu voi, afaceri corecte”, a transmis politicianul român.
În același timp, Simion a afirmat că fermierii români trebuie să beneficieze de prioritate în ceea ce privește accesul la infrastructura portuară din Constanța, în condițiile în care portul a fost folosit intens pentru tranzitul cerealelor ucrainene, după începutul războiului în 2022. România a facilitat exportul a aproximativ 30 de milioane de tone de cereale ucrainene prin acest port, un fapt care a generat nemulțumiri în rândul agricultorilor locali.
În plan geopolitic, liderul AUR se opune livrărilor de arme către Ucraina, critică dur actuala conducere a Uniunii Europene și și-a exprimat susținerea pentru sloganul „Make America Great Again” promovat de Donald Trump. Reuters notează că George Simion, în vârstă de 38 de ani, a devenit o figură centrală a curentului naționalist din România și că preluarea puterii de către acesta ar putea modifica radical cursul politicii externe a țării.
Simion a indicat că ia în calcul numirea lui Călin Georgescu în funcția de prim-ministru, în cazul unei victorii.
Pe lista planurilor economice anunțate de George Simion figurează și intenția de a răscumpăra pachetul majoritar al companiei OMV Petrom, care derulează un proiect important de exploatare a gazelor naturale în Marea Neagră. Potrivit liderului AUR, România ar trebui să-și recapete controlul asupra resurselor naturale de care dispune.
