Popii iar s-au apucat de umblat prin sate și orașe. Nici n-a trecut bine Crăciunul și acuma de Bobotează iar. Ce tot umblă? Nu se mai satură de bani.
În oboseala de a bate la sute de case, în frigul și vântul iernii, în lătratul a sute de câini, în palmele peste față date de sute de porți încuiate, preotul.
Citește și: Pr. Ioan Istrati: Metaforele disperării și Anul Nou …
Umblă. Poate îl doare spinarea. Poate îl dor privirile dezgustate ale unor pensionari stahanoviști. Poate îl umilesc întrebările unora: așa târziu? Așa devreme? Aoleu. Acuma se vine? De ce nu sunați ca lumea? De ce sunați așa tare?
Stropește cu aghiasmă, deși îl doare încheietura umărului. Oare cei zece lei dați de gazdă îl fac fericit? Ce-o fi în capul lui de creatură medievală?
După zecile de slujbe și Ajunul Crăciunului și postul și sutele de oameni la spovedit, el n-a avut odihnă. Când toți benchetuiesc, el e în Biserică. Când e sfârșitul săptămânii și toți sunt liberi, el are zi luminâ. Când e sărbătoare și relax pentru toți, el trage în jug.
Și totuși, dacă ne curățim orbul găinilor de pe ochi prin niscaiva lacrimi și rugăciuni, putem vedea de ce vine popa cu Ajunul Bobotezei.
Ascultăm cum urlă de durere diavolii aciuați în bucătării și stropiți cu apa în care a întrat Însuși Dumnezeu.
Vedem cum se risipește întunericul urii din oameni și din case la adierea Porumbelului sfânt.
Simțim cum văgăunile drăcești sunt golite, cum se zburătacesc duhurile spurcăciunii când dau de apa care curățește istoria.
Citește și: Pr. Ioan Istrati: Cel mai bun răspuns la orice întrebare, ca să nu faci păcat
Pe cât latră zecile de câini de pe stradă, de zece ori mai tare zbiară dracii de durere, că Dumnezeu a pătruns în toate apele lumii. Că prin cufundarea în apă intrăm și noi în Dumnezeu prin Botez. Că noi înșine devenim izvoare de apă săltătoare, curgătoare de har, dacă Îl primim pe Puiul Dumnezeu, mai fin decât un fulg de nea, în inima noastră.
Și atunci nu ți se mai pare nimic greu. Nu te mai dor picioarele, nu te mai săgeată spatele, nu te mai curentează capul.
Te doare doar inima necuprins, că n-ai reușit să faci îndeajuns pe oameni să simtă minunile lui Dumnezeu.