Connect with us

Hi, what are you looking for?

Spiritualitate

Pr. Arsenie Papacioc: Răceala dintre soți este consecinţa păcatelor

Părintele Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc oferă o profundă reflecție asupra iubirii, văzută ca element fundamental și etern, existând deodată cu Dumnezeu. El subliniază că iubirea adevărată este cheia armoniei în căsnicie și în familie, iar răceala dintre soți este adesea rezultatul unei vieți păcătoase. Părintele Papacioc insistă asupra faptului că scopul căsniciei nu este doar nașterea de prunci, ci mai ales stimularea reciprocă spre mântuire. Pentru a menține iubirea vie și pentru a depăși răceala, este esențială o viață trăită în conformitate cu valorile creștine, potrivit doxologia.ro.

Citește și: Începe cel mai mare pelerinaj din Transilvania: Mii de credincioși sunt așteptați la Mănăstirea Nicula!

Răceala dintre soți este consecința păcatelor

Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu. Deci, ca să fie depășită această răceală, trebuie să fie dusă o viaţă creştinească.

Iubirea dintre ei armonizează totul. Iubirea răspunde la toate întrebările. Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei şi creează unitate nezdruncinată familiei. Dar, vă repet, naşterea de prunci nu este scopul căsniciei, este o consecinţă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

Părinte, vorbeaţi despre această iubire, care aduce armonia, sau care o întreţine. Dar de multe ori această iubire, în familie, se răceşte, sau de şi mai multe ori, nu se pleacă de la ea. În aceste condiţii, cum să ajungă tinerii căsătoriţi la această dragoste?

Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de Rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii păcătoase. Călcarea greşită, păcatele, înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor. Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-Şi calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în Rai a fost: „Să nu mănânci din pomul ăsta!” (Facerea 2, 17) – şi [Adam cu Eva] au mâncat –, consecinţa a urmat imediat, fiindcă există şi dreptate dumnezeiască, nu numai milă (Deuteronom 11, 27-28; 30, 15). Şi face orice ca să te scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le suferim noi, le rezolvăm prin Taina Pocăinţei.

Nu putem să discutăm despre vrăjmaș fără să vorbim despre Dumnezeu, în creaţie vrăjmașul este un tolerat. Noi nu putem să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu. Deci, ca să se depăşească această răceală, trebuie să se ducă o viaţă creştinească.

Cum să facă tinerii să se întărească în iubirea unuia pentru celălalt?

Dragii mei, soluţia este să ducă o viaţă creştină. Noi nu putem să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. Nu ştiu de ce îl iubesc pe cel, sau pe cea de lângă mine. Nu există nimic raţional. Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, este de odată cu Dumnezeu. Aceasta reprezintă şi verigheta, inelul nesfârşit, adică iubirea nesfârşită. Mulţi se întreabă: „Cum să fac?” Să respecţi învăţătura creştină. Să ştii din momentul ce aţi întrat în căsnicie şi unul şi celălalt aveţi un scop bine determinat. Dar, după cum spuneam adeseori studenţilor care doresc să se căsătorească, nu faceţi acest pas numai pentru plăcere. Nu mănânc pentru că mâncarea este dulce, mănânc pentru că trebuie să-mi întreţin viaţa. Că este şi dulce, atunci este foarte bine.

Citește și: „Am cunoscut iadul pe pământ” Un fost instructor de Yoga a găsit Adevărul în Ortodoxie: Mărturia cutremurătoare a lui Mircea Vlad

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 41-42)

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Externe

Atacurile recente din regiunea Kursk au adus din nou în discuție vulnerabilitatea patrimoniului cultural și religios în fața conflictelor armate, după ce un lăcaș...

Externe

O sculptură provocatoare a fost expusă recent la Toulouse, Franța, declanșând reacții puternice și dezbateri aprinse. Lucrarea artistului James Colomina, intitulată „Silentium”, adresează acuzațiile...

Spiritualitate

La vârsta de 74 de ani, părintele Iova Megheleș, un slujitor devotat și respectat al comunității ortodoxe din județul Caraș-Severin, s-a mutat la cele...

Social

După ani de eforturi neobosite și mobilizare comunitară, visul lui Mihai Neșu, fostul fotbalist internațional, a prins viață prin finalizarea Centrului de recuperare „Sf....

Spiritualitate

Într-o recentă intervenție la Radio Dobrogea, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost întrebat de un ascultător despre rolul rugăciunilor în gestionarea depresiei, un subiect...

Spiritualitate

Într-o reflecție profundă și înălțătoare, Părintele Ioan Istrati ne împărtășește o viziune plină de lumină și spiritualitate despre relația sa cu îngerul păzitor. Acesta...

Spiritualitate

Părintele Claudiu Banu, parohul Bisericii Sfântul Mina din Constanța, a făcut cunoscută trecerea la cele veșnice a preotului Viorel Picu, un slujitor devotat al...

Spiritualitate

Într-o evocare plină de respect și emoție, părintele Ioan Istrati descrie neobositul devotament al lui ÎPS Teodosie, care, de-a lungul anilor, a devenit un...