Părintele Ioan Istrati a oferit o reflecție profundă asupra naturii umane și a relației acesteia cu divinitatea, subliniind o serie de adevăruri dure despre condiția omului modern. În cuvintele sale, el a afirmat: „Suntem o specie ridicolă și perversă. Binele ne face răi. Și proști. Răul îndurat ne deschide mintea și inima. Suferința ne purifică. Bunăstarea ne tâmpește.” Aceasta este o critică aspră asupra felului în care oamenii reacționează la bine și rău, sugerând că doar prin suferință putem atinge o stare de conștientizare.
Preotul Ioan Istrati a criticat aspru umanitatea și declinul credinței în vremuri de bunăstare
Mai departe, părintele continuă: „Uităm de Dumnezeu când avem burta plină. Ne cufundăm în mlaștina patimilor. Ucidem și spurcăm pământul. Și apoi, când Dumnezeu își ia privirea de la noi, cădem în iadul războiului și al nebuniei.” El subliniază aici că în momentele de bunăstare, oamenii uită de credință și se afundă în patimi, ceea ce duce inevitabil la distrugere.
În concluzie, părintele Istrati avertizează: „Suntem la marginea prăpastiei, înainte de a cădea în întunericul morții veșnice. Să ne întoarcem.” Mesajul său este unul de avertisment, chemând la întoarcerea la Dumnezeu pentru a evita consecințele dezastruoase ale pierderii credinței.
De asemenea, părintele face referire la starea religioasă a populației din Marea Britanie, spunând: „În Marea Britanie mai bine de jumătate dintre viețuitoarele bipede cu urme vagi de rațiune sunt ateiste. Știți cât la sută dintre britanici după al doilea război mondial credeau în Dumnezeu? 98%. Trist.” Această observație ilustrează declinul dramatic al credinței în Marea Britanie în ultimele decenii.
