Într-o scriere intitulată „Antrenamentul la iad”, Părintele Ioan Istrati alege să abordeze un subiect foarte discutat în societatea modernă: Halloween-ul. În opinia sa, această sărbătoare nu este doar o simplă tradiție păgână, ci ascunde în spate intenții de distrugere a vieții creștine.
Părintele Istrati subliniază faptul că, în spatele distracției și a costumațiilor haioase, se ascund elemente care familiarizează copiii cu lumea ocultă, transformând figura demonului într-o entitate simpatică și accesibilă. Ne avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă astfel de practici pentru formarea și dezvoltarea spirituală a copiilor, menționând că acestea pot conduce la obsesii, posedări sau chiar ritualuri satanice. Părintele face un apel către comunitate, îndemnându-i pe oameni să aleagă calea Liturghiei, a rugăciunii și a jertfei, în locul unei sărbători pe care o consideră un „antrenament la iad”.
Părintele Ioan Istrati: Antrenamentul la iad
Preoții trebuie să ia atitudine și să respingă drăcia socială numită Halloween.
În spatele distracției de Halloween, există intenții de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.
Într-adevăr, la o primă vedere, costumarea haioasă în vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, demoni etc., nu ar fi decât o farsă demnă de homo ludens prin care omul ia în râs aberațiile ontologice și manifestările oculte. De fapt, ceea ce se imprimă în mințile curate ale copiilor este obișnuința cu magia, cu o lume ocultă care poate deschide orizonturi demonice, cu puteri supranaturale uriașe, care devin leit motiv al vieților copiilor. Ridiculizarea demonilor nu este decât învățarea cu prezența lor, ruperea lor de regnul iadului veșnic și transformarea lor într-o gașcă de personaje simpatice, care pot fi oricând chemate la cină. Dracul ucigător de oameni de la începutul istoriei devine astfel un băiat de gașcă, un tip frecventabil, aproape vrednic de compătimit pentru ghinionul teribil pe care l-a avut. De aici până la obsesii, posedare, magie neagră, ritualuri satanice, ucidere ritualică, sinucidere, boli psihice, crimă în serie e o cale bine bătătorită.
Adulții pot discerne- și nu chiar toți- dintre ficțiune și realitate, între film și viață, între iluzie și adevăr. Copiii însă trăiesc într-o lume a imaginației, în care reperele vizuale primesc viață în mintea lor și se transformă în modele de urmat. Nu ne mai mirăm că unii copii vor să devină vrăjitori, magi, vampiri sau chiar diavoli. Unii chiar reușesc. Violența ucigașă este așadar chemată în societate pe ușa din față, sub pretextul distracției. În loc ca demonii să fie exorcizați adică scoși afară din om și din lumea locuită și trimiși pe pustii locuri, așa cum se întâmplă la Botez și la Molitfele Sfântului Vasile, demonii sunt chemați, puși la masă, încarnați prin vestimentație și gestică macabră, imitați în atitudine, prezenți desigur pe termen lung.
Halloween-ul nu e o sărbătoare păgână, ea conține multe referințe creștine, ci o sărbătoare diabolică. Unii vor spune că vine repede și pleacă mult mai repede, ca un miros de dovleac și de usturoi. Însă ceea ce rămâne în subconștientul copiilor este accesibilitatea uriașă a diavolului care vine totdeauna când este chemat în viața oamenilor. Deriva morală, falimentul credinței, transformarea omului în animal și apoi în demon prin civilizație tehnologică, crimele, depresia generalizată, mentalitatea de turmă, toate acestea sunt mlădițe ale duhului necurat, alungat de 2000 de ani din viața lumii prin Sfintele Taine, și invocat acum de dragul sărbătorii, în inimile celor care îi urmează fără să o știe.
Halloween-ul este așadar un antrenament la iad, cu întuneric, magie, demonism, shamanism, clarobscur, vampiri, vârcolaci. Niciun duh însă nu suflă o vorbă despre durerea infinită și veșnică, despre focul cel nestins, despre scrâșnirea dinților, despre viermele neadormit, despre singurătatea fără de sfârșit. Tot astfel, Liturghia este un antrenament la rai, ca jertfă fără de prihană, rugăciune intensă, anamneză a iubirii, participare prin har, istorie și veșnicie unite strâns, de netăiat, în Trupul lui Hristos cel răstignit și înviat pentru oameni, pentru totdeauna. Are cineva impresia că te costumezi în diavol și vei merge la Liturghia veșnică?
(Pr. Ioan Istrati)
În vremurile în care modernitatea și tradiția par să se ciocnească, apelul Părintelui Istrati la esența și puritatea spirituală ne aduce aminte de valoarea profundă a credinței și de impactul pe care îl poate avea asupra sufletului. Într-o lume în continuă schimbare, este esențial să ne reamintim ce ne definește cu adevărat și ce moștenire dorim să lăsăm generațiilor viitoare. Astfel, în final, poate că cea mai mare provocare este să ne regăsim și să ne păstrăm identitatea spirituală, chiar și în fața tentațiilor lumii moderne. Alegerea între Liturghie și Halloween devine, în această perspectivă, nu doar o alegere de moment, ci una care definește direcția sufletului nostru.
Citește și: Pr. Ioan Istrati: Pe cine iubești tu cel mai mult?
