Pr. Ioan Istrati: Metaforele disperării și Anul Nou …

Într-un fragment profund și introspectiv, Părintele Ioan Istrati ne invită să reflectăm asupra realităților și paradoxurilor care învăluie sfârșitul de an, în special în luna decembrie. Prin intermediul unei analize critice și a metaforelor evocative, textul „Metaforele disperării și Anul Nou” pune în lumină contrastul dintre frenezia materialistă a pregătirilor de sărbători și căutarea spirituală adâncă a umanității.

Căutarea Eternei Fericiri în Zadarnica Agitație a Sărbătorilor

Părintele Istrati descrie detaliat și cu o oarecare melancolie agitația specifică acestei perioade: cozi interminabile la magazine, consum excesiv, și manifestări de bucurie forțată, toate reflectând o dorință arzătoare de fericire și împlinire. El observă cum oamenii, prin aceste acțiuni, par să caute ceva mult mai profund și etern – fericirea adevărată, lumina spirituală, iubirea divină.

Citește și: Patriarhul Daniel binecuvântează întreaga Românie cu ocazia Anului Nou 2024: „Sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu”

Textul analizează paradoxul comportamentului uman în această perioadă a anului, subliniind discrepanța dintre căutarea frenetică a fericirii în lucruri materiale și dorința inerentă a sufletului de a atinge o stare de plenitudine spirituală. Prin această abordare, Părintele Ioan Istrati ne invită să reflectăm asupra semnificației adevărate a sărbătorilor și să ne reorientăm căutarea către adevărata sursă a fericirii și luminii eternelor.

Iată textul scris de Părintele Ioan Istrati:

„Metaforele disperării și Anul Nou …

În fiecare iarnă, la sfârșitul lui decembrie lumea intră într-o panică greu de clasificat. Oamenii toți se înghesuie la magazine, cozi uriașe la dat ultimul bănuț din buzunar cu o frenezie suspectă, comecianți de orice, și de suflete aș spune, sunt la fiece colț de stradă, promițându-ți fericirea sau măcar o picătură din ea. Cei mai învrăjbiți oameni zâmbesc copiilor, brazii nevinovați sunt tăiați cu furie, numai să fie „de doi ani și mai în jos, ca să afle pe Hristos“, consumul de energie electrică explodează pentru o lună, așa zisă a cadourilor în vremurile de tristă pomenire, toți oamenii cumpără beculețe, sclipici, beteală, sisteme de lumini, moși strălucitori care se suie pe geam, fură din pom, se cațără pe horn… Oamenii mănâncă mai mult, ascultă colinde la calculator, gătesc orice le vine la îndemână, unii se îmbuibă peste măsură, așa că auzi ambulanța mai des. E o îngrămădeală greu de descris peste tot, mai ales unde este ceva de vânzare, încât îți vine uneori să crezi că oamenii ăștia simt că vor muri peste câteva zile și atunci încearcă să trăiască ultimele resturi de viață cu o intensitate sporită, uriașă chiar.

Unii moraliști înăcriți, mustăcind tacticos, vor spune aspru că e deșertăciune pură, incompetență, indolență, artificialitate, blestemul materiei, trufia cărnii, mă rog, limbaj de lemn de genul ăsta.

Și totuși ce se ascunde în spatele acestei zbateri enorme, care este taina dindărătul milioanelor de luminițe multicolore, unde este sensul grămezilor de carne sau al cozilor nesfârșite de la supermarket, ținta urletelor cu iz de șampanie din piețele publice, delirul tremurător al umanității în miez de iarnă.

Răspunsul este simplu. Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor. Cine, zbierătorii din Piața Constituției, bețivii din scara blocului, obsedații de petarde din cartierele mărginașe, maneliștii zgomotoși cu geamul deschis, spărgătorii de sticle de șampanie ieftină, cu gust de piersică stricată, creaturile ascunse prin cluburi unde decibelii, fumul și bezna sunt proorociile veacului viitor, mascații ambetați care bat vajnic din tobe spre disperarea mamelor cu copii mici? Da, ei. Numai că nu știu unde să caute. Caută – după cum spun Sfinții Părinți, lucrurile finite cu un dor infinit, caută veșnicia în carne, lumina la gunoi.

E ca și cum atunci când ți-e foame te-ai duce la tomberon în loc de frigider, cuptor, masă etc. Crăciunul este încă un prilej bun de a vedea cum oamenii se agață disperați de materie pentru a-și potoli setea neostoită de spirit, cum scotocesc gunoaiele doar or da de rai, cum caută cerul cu ochii pironiți în pământ. Lacomii de mâncare peste măsură sunt doar niște biete victime ale pântecelui, dar foamea lor nu poate fi potolită decât de hrănirea din Dumnezeu, în Sfânta Împărtășanie. Desfrânații sunt oamenii pierduți printre trupuri, în căutarea lor de iubire adevărată, în cămara de nuntă a Stăpânului. Golitorii de sticle fără număr însetează fără să o știe de apa cea adevărată, care vine din cer și transformă omul în izvor de apă săltătoare spre viața veșnică. Ascultătorii de melodii goale de conținut sunt doar niște căutători de coruri îngerești, înfundați pe un drum fără ieșire, într-un „point of no return“.

Citește și: Sfântul Vasile cel Mare: Primul sfânt sărbătorit în Noul An 2024!

Sărbătorile sunt urletul uriaș, disperat, al oamenilor, în căutarea lor de veșnicie. E durerea imensă a celor ce știu că vor muri. E cutremurul ființei în fața neantului, refuzul enorm al celor ce intră în pământ. E răspunsul milioanelor de suflete nemuritoare care strigă în cor: NU, nu vom muri, suntem sorțiți pentru cer, avem idealuri, dorințe, trăiri, planuri pentru o veșnicie. Din păcate însă prea puțini știu unde este adevărata hrană, adevărata muzică, adevăratele daruri, adevărata lumină, adevărata viață. Acolo unde se naște Hristos, Pâinea cerului, Imnul etern al iubirii, Darul suprem făcut de Dumnezeu oamenilor, Lumina lumii, Calea, Adevărul și Viața.”