Connect with us

Hi, what are you looking for?

Externe

Românca care poate ajunge în Parlamentul Austriei: Ramona Miletic luptă pentru drepturile românilor și o Austrie fără discriminare!

Ramona Miletic / Foto: Adevărul

În Viena, districtul Simmering, echivalentul unui sector din București, cu o populație de aproape 100.000 de locuitori, se regăsesc aproximativ 6.000 de români. În acest context, România ar putea fi reprezentată în Parlamentul Austriei prin candidatura Ramonei Miletic, o figură bine cunoscută în comunitatea românească din Viena.

Ramona Miletic, românca din Pitești care aspiră la un mandat în Parlamentul Austriei

Ramona Miletic, originară din Pitești, a fost aleasă în noiembrie 2020 viceprimar al districtului Simmering, după ce, în luna octombrie a aceluiași an, fusese realeasă consilier local al Primăriei Districtului 11 din Viena, Simmering, pentru al doilea mandat consecutiv. Românca, membră a Partidului Social Democrat din Austria (SPÖ) de peste 11 ani, își propune acum să obțină un loc în Consiliul Național, camera inferioară a Parlamentului Austriei, la alegerile legislative din 29 septembrie.

Citește și: DECIZIE ȘOC! Ucraina a primit undă verde să atace masiv Rusia: Marea Britanie și SUA au aprobat lovituri cu rachete în adâncul Rusiei, în timp ce Moscova amenință cu atacuri asupra Londrei

”Candidez la alegerile legislative deoarece îmi doresc să fiu o voce a românilor de aici în Parlamentul Austriei. Vreau să fiu de asemenea o voce a oamenilor de rând. Consider și că sistemul de sănătate din Austria ar trebui îmbunătățit, să nu fie împărțit în două, pentru cei care își permit o consultație privată la doctor și pentru cei care nu își permit. Aș vrea ca pentru toată lumea să fie aceleași beneficii medicale, fără discriminare. Un alt obiectiv ca și candidat pentru Consiliul Național din Parlamentul Austriei este asigurarea de salarii echitabile pentru toată lumea. O altă problemă: Produsul Intern Brut a scăzut foarte mult în Austria comparativ cu România. Conform datelor Comisiei Europene legat de evoluția PIB-ului în ultimii cinci ani, Austria este undeva la coada clasamentului, în timp ce România este pe locul cinci privind creșterea PIB în Europa. Sunt scumpiri în Austria, chiriile au crescut”, a declarat Ramona Miletic pentru Adevărul.

Cu o viziune centrată pe îmbunătățirea condițiilor de viață pentru toți cetățenii, Miletic și-a construit un program electoral bazat pe reducerea inegalităților în accesul la servicii medicale și pe asigurarea unor salarii echitabile pentru toate categoriile sociale. Totodată, ea a subliniat că Austria se confruntă cu o scădere semnificativă a PIB-ului comparativ cu alte state europene, inclusiv România, și a evidențiat creșterea costurilor de trai, în special a chiriilor.

Susținerea României în Schengen și integrarea românilor în Austria

Un aspect important al campaniei sale electorale este susținerea României în procesul de integrare completă în Spațiul Schengen. Ramona Miletic a declarat că atât ea, cât și colegii ei din SPÖ sprijină intrarea României în Schengen, subliniind contribuția pozitivă a românilor la dezvoltarea comunității austriece.

”Atât eu, cât și toți colegii mei de partid din SPÖ, susținem clar intrarea României în Schengen cu toate frontierele. Românii sunt foarte bine văzuți la Viena și în Austria, sunt bine integrați, sunt oameni foarte harnici și serioși. Românii din districtul Simmering sunt implicați inclusiv în activități culturale”, a adăugat ea.

Citește și: Celebru interlop român, găsit spânzurat în celula din închisoare, unde executa o pedeapsă de 55 de ani pentru proxenetism

La ultimele alegeri legislative din 2019, Partidul Social Democrat din Austria, din care face parte și Ramona Miletic, a obținut 40 din cele 183 de mandate din Consiliul Național, reprezentând 21% din totalul voturilor. Ambiția sa de a reprezenta comunitatea românilor din Austria și de a contribui la reformele sociale și economice din această țară ar putea transforma-o într-o voce importantă în parlamentul austriac.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Actualitate

Lucrările de construcție pentru tronsonul 5 al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, care leagă Curtea de Argeș de Pitești, au atins un stadiu de finalizare de...

Spiritualitate

Peste 400 de tineri s-au reunit în perioada 11-13 octombrie la întrunirea anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG),...

Actualitate

Ion Țiriac, cunoscutul miliardar român, a fost spitalizat la Viena, după ce a acuzat probleme de sănătate, care l-au determinat să părăsească țara în...

Actualitate

În noaptea trecută, doi polițiști din Pitești au fost internați de urgență în spital, în urma unui grav accident rutier în care au fost...

Actualitate

O nouă pierdere profundă marchează orașul Pitești, după ce Marian Barbu, cunoscut manager al lanțului de farmacii Iedera și fratele patroanei Carmen Ene, și-a...

Actualitate

O adolescentă în vârstă de 17 ani, originară din Pitești, se află în prezent sub investigația autorităților în cadrul unui dosar penal, fiind acuzată...

Actualitate

O veste tragică a cutremurat comunitatea din Pitești, după ce Cristina, o cunoscută femeie de afaceri pe plan local, în vârstă de 45 de...

Actualitate

Un incendiu a izbucnit marți dimineața la un restaurant situat pe Autostrada A1, la kilometrul 80, pe sensul de mers către București. Focul a...