Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, cunoscut pentru darul său de a vindeca și pentru viața sa profund dedicată credinței, este prăznuit anual de creștinii ortodocși pe 9 noiembrie. Sărbătoarea lui reprezintă o celebrare a unei vieți trăite cu o smerenie desăvârșită și a unei moșteniri spirituale ce continuă să inspire generații întregi de credincioși. Născut la 1 octombrie 1846 într-o familie săracă, dar profund credincioasă, în Silivria (azi în Turcia), copilul Anastasie, numele de botez al Sfântului, a arătat încă din fragedă pruncie o aplecare deosebită spre învățătura lui Hristos. Părinții săi, deși în lipsuri materiale, au plantat în el semințele credinței care mai târziu aveau să înflorească în mod desăvârșit.
Sfântul Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul celor bolnavi și nevoiași, prăznuit pe 9 noiembrie: povestea unui sfânt al minunilor
După ce a terminat școala primară, tânărul Anastasie a decis să își urmeze chemarea spirituală, mutându-se la Constantinopol pentru a studia teologia. În acea perioadă, a muncit din greu pentru a-și câștiga existența, purtând în suflet o dorință vie de a cunoaște mai mult din scrierile Sfinților Părinți și de a aprofunda doctrina creștină. La vârsta de 20 de ani, a făcut un pas major în viața sa duhovnicească, mutându-se pe insula Hios, unde a devenit învățător. Influențat de sfințenia celor pe care îi întâlnea și atras de chemarea lăuntrică, în 1876 a intrat în viața monahală, luând numele de Lazăr, iar mai apoi a fost hirotonit diacon, primind numele de Nectarie.
În 1886, odată cu finalizarea studiilor teologice, Sfântul Nectarie a fost trimis la Alexandria, Egipt, unde a fost hirotonit preot. Dedicat chemării sale, a fost ridicat la rangul de arhimandrit după doar câteva luni. La începutul anului 1889, patriarhul Sofronie l-a numit mitropolit de Pentapole, iar această ascensiune a sa nu a fost lipsită de provocări. Cunoscut pentru smerenia și blândețea sa, mitropolitul Nectarie a devenit un călăuzitor duhovnicesc căutat de credincioși, dar și un slujitor de nădejde al Bisericii. Cu toate acestea, virtutea sa a stârnit invidia unor ierarhi care, dorind să-l discrediteze, au răspândit zvonuri neadevărate despre el, acuzându-l că urmărește să obțină funcția de patriarh.
Datorită acestor intrigi, în mai 1890, Sfântul Nectarie a fost eliberat de responsabilitățile sale din Alexandria. Deși nevinovat, a acceptat cu smerenie decizia, mulțumind lui Dumnezeu pentru această încercare, și a părăsit Egiptul la chemarea patriarhului Sofronie, stabilindu-se la Atena. În Grecia, Sfântul Nectarie a trăit într-o modestie profundă, continuându-și slujirea ca predicator și profesor. Mai târziu, a devenit director al școlii teologice Rizarion, unde a influențat profund viețile studenților săi, pregătindu-i cu seriozitate și dăruire pentru preoție.
Pe măsură ce timpul trecea, simțea chemarea de a se retrage într-un loc liniștit, dedicat complet rugăciunii și vieții monahale. Între 1904 și 1907, Sfântul Nectarie a reușit să înființeze o mănăstire de maici pe insula Eghina, cu sprijinul numeroșilor credincioși care îl respectau și îi urmau îndrumările duhovnicești. Aici, el a instaurat o viață de obște conform tradiției Sfinților Părinți, unde păstra smerenia și slujirea aproape de inimă. Era cunoscut ca un „om al lui Dumnezeu”, iubitor de pace și blândețe, un adevărat isihast, dăruit rugăciunii lui Iisus, prin care dobândea o pace profundă, care se răsfrângea asupra tuturor celor care îl întâlneau.
În această mănăstire, Sfântul Nectarie a avut mulți ucenici, printre care și pe Sfântul Cuvios Sava cel Nou, care avea să devină un mare nevoitor și rugător în secolul XX. Prezența și rugăciunile Sfântului Nectarie au atras numeroși bolnavi și nevoiași la mănăstire, unde maicile, în conformitate cu porunca sa, împărțeau hrana cu cei sărmani, încredințate că Dumnezeu le va purta de grijă. De-a lungul timpului, mulți oameni s-au vindecat prin rugăciunile sfântului, acesta având darul facerii de minuni. Fiecare zi era pentru el o dăruire deplină, fie că era vorba de slujbele bisericești, de îndrumarea ucenicilor sau de ajutorarea celor aflați în suferință.
Un episod remarcabil s-a petrecut în timpul unei secete prelungite pe insula Eghina. După rugăciunile fierbinți ale Sfântului Nectarie, o ploaie binecuvântată a venit, salvând recoltele și hrănind insula. Această minune l-a consacrat în rândul localnicilor ca un sfânt păstor, un sprijin neclintit în fața adversităților. În timpul Primului Război Mondial, Sfântul Nectarie a continuat să ofere alinare și ajutor tuturor celor afectați, indiferent de naționalitate sau religie, devenind un simbol de speranță în fața necazurilor.
Când a simțit că se apropie sfârșitul, Sfântul Nectarie s-a aflat pe insula Eghina, purtând icoana Maicii Domnului, și a dezvăluit ucenicilor săi că va pleca curând la Domnul. A fost dus la un spital din Atena, unde a îndurat cu răbdare ultimele sale suferințe. Pe 8 noiembrie 1920, Sfântul Nectarie a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o comunitate îndurerată, dar plină de recunoștință pentru darurile sale duhovnicești. La mormântul său, s-au săvârșit numeroase minuni, iar la mai bine de douăzeci de ani după moartea sa, trupul său a fost găsit nestricat, răspândind o mireasmă minunată.
În anul 1953, moaștele sale au fost așezate în biserica mănăstirii sale din Eghina, iar în 1961, Biserica Greciei l-a canonizat, recunoscând sfințenia sa și stabilind data de 9 noiembrie ca zi de cinstire. Astăzi, mănăstirea sa de pe insula Eghina este un loc de pelerinaj important pentru creștinii ortodocși, iar rugăciunile sale continuă să ofere alinare și putere tuturor celor care vin să se roage.
În România, la mănăstirea Radu-Vodă din București, unde sunt păstrate fragmente din moaștele Sfântului Nectarie, nenumărați credincioși vin pentru a cere ajutorul și binecuvântarea sfântului. Mărturiile despre minunile sale sunt tot mai numeroase. Un caz impresionant este cel al Ilenei Boncea, fiica unui preot, care a fost diagnosticată cu ulcer gastric malign și urma să fie operată. După ce a primit mir de la candela Sfântului Nectarie de la mănăstirea Radu-Vodă și s-a uns zilnic, încredințată de puterea sfântului, rana a dispărut complet înainte de operație. Profesorul Radu Petrescu, care urma să efectueze intervenția, a constatat că „nu are ce tăia – rana s-a închis”.
Astfel, Sfântul Nectarie continuă să fie un sprijin și o lumină pentru cei care se află în încercări, iar mănăstirea Radu-Vodă s-a transformat într-un loc de pelerinaj pentru românii aflați în căutarea vindecării și alinării. Minunile sale rămân o mărturie a puterii credinței, iar rugăciunile către el sunt o punte de speranță pentru toți cei care, în momentele de cumpănă, găsesc alinare și întărire.
