Un val de durere și consternare a cuprins întreaga comunitate ortodoxă din județul Sălaj, după ce părintele Ioan Simion Ciutre, în vârstă de 37 de ani, și-a pierdut viața în mod neașteptat în noaptea de marți spre miercuri, într-o parcare din municipiul Zalău. Omul care slujise cu credință, devotament și blândețe în mai multe localități din județ – de la Mirșid la Crișeni și până în Zalău – a fost găsit fără suflare în jurul orei 23.15, în parcarea sălii de evenimente „Prestige”, de pe strada Lupului. Cei prezenți spun că părintele s-a simțit brusc rău, s-a așezat pe locul din dreapta al mașinii și, în doar câteva minute, s-a stins. Deși echipajele de salvare au intervenit rapid, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Se presupune că decesul a fost provocat de un infarct miocardic sever.
Confirmarea oficială a venit din partea Episcopiei Sălajului, care a transmis un mesaj emoționant în memoria celui care a fost consilier administrativ-bisericesc din luna mai a acestui an: „Cu durere în inimă, dar cu nădejdea neclintită în Învierea cea de obște, anunțăm mutarea din această viață, în lumina Împărăției celei veșnice, a Părintelui Ionuț Simion Ciutre […] Amintirea lui rămâne întipărită în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit.”
Părintele Ciutre s-a născut la data de 7 iunie 1987 în comuna Meseșenii de Jos, într-o familie preoțească, continuând cu smerenie drumul tatălui său. După absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din Zalău, în 2007, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cluj-Napoca, finalizate în 2011, și a obținut diploma de master în 2014. A fost hirotonit în anul 2019, la Șimleu Silvaniei, în funcția de preot misionar, slujind în mai multe parohii ale județului. Din anul 2022 a fost numit preot paroh în satul Mirșid, acolo unde tatăl său slujise înaintea lui.
Începând cu luna mai 2024, a fost chemat în cadrul Administrației Eparhiale a Episcopiei Sălajului, în funcția de consilier administrativ-bisericesc. A fost apreciat pentru echilibrul său interior, pentru calmul cu care aborda fiecare situație și pentru discernământul său. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca fiind un preot modest, apropiat de oameni, mereu cu zâmbetul pe buze și cu o inimă deschisă pentru fiecare suflet care îi căuta ajutorul.
Moartea sa fulgerătoare i-a șocat pe toți, cu atât mai mult cu cât nu se cunoscuseră antecedente medicale. Era un om activ, implicat în viața bisericii, dar și un familist devotat. Trăia alături de soția sa și cei doi copii – un băiețel de aproape cinci ani și o fetiță născută recent – într-o locuință din Zalău. Își dorea însă ca familia să se mute în Crișeni, locul de unde proveneau atât mama, cât și soția sa. Acolo își construia o casă, visând la un cămin liniștit, cu grădină și pomi, în care să-și crească copiii.
Cei care au slujit alături de el sau i-au fost apropiați mărturisesc că nu l-au auzit niciodată plângându-se, deși lucra mult și era constant implicat în treburile eparhiei și ale parohiei. Deși tânăr, avea o maturitate duhovnicească aparte și un echilibru rar întâlnit. Nu ridica vocea, nu refuza pe nimeni și își făcea timp pentru fiecare, indiferent de cât de încărcată îi era ziua.
În localitățile unde a slujit, oamenii au început deja să se adune în rugăciune. În biserica din Mirșid, unde trupul părintelui va fi depus, vor avea loc momente de reculegere și slujbe speciale. Mesajele de condoleanțe s-au răspândit rapid pe rețelele sociale, iar în fiecare colț în care părintele a pășit ca duhovnic, oamenii aprind lumânări și rostesc rugăciuni pentru sufletul său.
Episcopia Sălajului l-a numit în mesajul său „un preot vrednic”, „suflet luminat” și „sprijin pentru întreaga eparhie”, cuvinte care reflectă impactul profund pe care l-a avut asupra celor din jur. Zeci de preoți sunt așteptați la slujba de înmormântare, care va avea loc în zilele următoare, într-un cadru sobru, marcat de durere, dar și de recunoștință.
Pentru familia îndurerată, pentru comunitatea pe care a iubit-o și slujit-o și pentru cei care au fost martori ai blândeții sale, această pierdere rămâne o rană deschisă. Într-o perioadă în care preoții sunt adesea chemați să poarte greutăți multiple – de la duhovnici, la consilieri și sprijin moral – mulți se întreabă cine veghează asupra lor și cine le ascultă, la rândul lor, poverile.
Plecarea părintelui Ioan Simion Ciutre nu este doar un sfârșit nedrept de timpuriu, ci și un memento dureros despre fragilitatea vieții și despre tăcerea care se așterne brusc acolo unde, până ieri, era o voce caldă și un zâmbet blând.
