O comunitate din Arizona este zguduită de o tragedie cumplită în prag de sărbători, după ce cinci copii au pierit într-un incendiu devastator sâmbătă seara, în timp ce tatăl lor se afla la cumpărături pentru cadourile de Crăciun. Patru dintre copii erau frați, cu vârste cuprinse între 2 și 13 ani, iar al cincilea era un rudă în vizită de 11 ani.
Tragedie fără margini în Arizona
Potrivit BBC, incendiul a mistuit casa cu două etaje din Bullhead City, situată la 160 km sud de Las Vegas, cu puțin înainte de ora locală 17:00 (1:00 GMT) sâmbătă. Tragedia a fost descoperită atunci când locuitorii au văzut fumul dens ridicându-se deasupra locuinței și au încercat să lupte cu flăcările înainte de sosirea pompierilor.
Citește și: O boală misterioasă a lovit Rusia: Spitalele sunt luate cu asalt
Tatăl copiilor, al cărui nume nu a fost făcut public, a declarat anchetatorilor că a fost plecat timp de aproximativ 2,5 ore pentru a achiziționa alimente și cadouri de Crăciun. În această perioadă, incendiul a izbucnit în casa lor, iar autoritățile investighează acum cauzele tragediei.
Ancheta preliminară sugerează că focul a pornit de la intrarea de la parter, împiedicând copiii să iasă în siguranță din dormitorul de la etaj. Toate cele cinci victime au fost găsite în același dormitor, iar fumul dens și flăcările violente au blocat singura scară de evacuare a casei.
Vecinii, șocați de amploarea tragediei, au încercat să-și ofere ajutorul, adunând furtunuri și scări pentru a lupta împotriva incendiului. Un martor a povestit cum, împreună cu alți vecini, au încercat să intre în casă pentru a-i salva pe copii, dar fumul dens și intensitatea flăcărilor i-au împiedicat să ajungă la dormitorul de la etaj.
Martorii au afirmat că nu știau că copiii se aflau în casă, altfel ar fi încercat o salvare mai hotărâtă. Poliția a confirmat că nu erau adulți acasă în momentul izbucnirii incendiului.
Citește și: Mii de români s-au adunat în centrul Londrei, au rostit împreună ”Tatăl nostru” și au cântat colinde / VIDEO
Comunitatea locală s-a mobilizat rapid pentru a oferi sprijin familiilor îndoliate. Un priveghi este programat să aibă loc într-un parc local miercuri seara, iar o campanie GoFundMe a fost lansată, strângând peste 14.000 de dolari până marți, pentru a ajuta familiile să acopere cheltuielile de înmormântare și a face față consecințelor acestei tragedii care a marcat comunitatea.