În ajunul Zilei Marii Uniri, cele două formații de prestigiu, Zdob și Zdub și Voltaj, au surprins publicul cu o colaborare muzicală de excepție prin lansarea piesei intitulate Fratz. Mesajul profund al piesei îndeamnă la unitate într-o societate tot mai dezbinată, aducând în prim-plan valorile umane și dragostea pentru țară. Versurile, însoțite de elemente muzicale variate precum hard rock moldovenesc și pop, au cucerit deja inimile fanilor.
Zdob și Zdub și Voltaj lansează piesa „Fratz” cu un Mesaj Puternic de Unitate și Iubire pentru Țară
Potrivit shok.md, cei doi lideri ai proiectului, Călin Goia și Roman Iagupov, au exprimat bucuria colaborării și mesajul uman pe care îl transmite piesa. „Piesa „Fratz” e un îndemn la unitate, acum când societatea e tot mai dezbinată. Nu e un manifest politic, ci mai degrabă unul uman. Ne bucurăm mult că băieții de la Zdob și Zdub au acceptat propunerea noastră de colaborare și tuturor ne place tare mult ce a ieșit. Abia așteptăm să vedem ce va zice Marele public!”, a declarat Călin Goia.
Citește și: Columbeanu, de la Mister C la MISTER CREDINCIOS! Schimbarea spirituală radicală
Colaborarea dintre cele două trupe a fost salutată cu entuziasm de către internauți, care au numit rezultatul final „o operă de artă”. Un fan entuziast a remarcat: „Pur și simplu operă de artă v-a ieșit! 2 formații adevărate, extraordinar de frumos șlefuite în timp, iar rezultatul nu putea fi altul! Felicitări și numai succese tuturor!”.
De-a lungul timpului, formația Voltaj a cucerit publicul cu hituri precum „Pic, Pic”, „Dă vina pe Voltaj”, „Și ce”, „Meci de box”, și „Mi-e dor de”, adunând zeci de milioane de vizualizări pe platforma YouTube. În februarie, trupa a încântat inimile fanilor cu „Doar pentru ea”, o emoționantă declarație de dragoste, iar pe 1 iunie au lansat „Copile”, o melodie ce aduce aminte că bucuria poate fi trăită la fel de intens ca de către cei mici.
Pe de altă parte, Zdob și Zdub reprezintă cea mai populară trupă de etno-rock din Republica Moldova. Unică în felul său, trupa combină elemente de hardcore, folclor balcanic, hip-hop, drum’n’bass, jungle, punk și triluri tradiționale de fluier sau trompetă, creând un crossover muzical de neegalat.
Citește și: Ce religie are marea noastră campioană, Simona Halep. Nu toată lumea știe
Cu o mesaj puternic de unitate și iubire pentru țară, colaborarea dintre Zdob și Zdub și Voltaj promite să rămână în memoria fanilor ca o exprimare artistică a valorilor ce transcend granițele muzicale. Piesa „Fratz” se anunță a fi nu doar un imn al solidarității, ci și o creație remarcabilă în peisajul muzical românesc și moldovenesc.