În fiecare an, în ajunul marii sărbători a Paștelui Ortodox, o tradiție cu rădăcini adânci și o încărcătură spirituală incomparabilă atrage atenția a milioane de credincioși din întreaga lume: este vorba despre coborârea miraculoasă a Luminii Sfinte în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Considerată una dintre cele mai vechi minuni ale creștinismului răsăritean, această manifestare divină are loc exclusiv în Sâmbăta Mare și este transmisă în direct în numeroase țări ortodoxe – din Grecia și Rusia, până în România, Bulgaria, Ucraina și Cipru. Potrivit credinței, flacăra care se aprinde în mod inexplicabil deasupra Mormântului Domnului nu arde în primele minute, permițând pelerinilor să atingă focul cu mâinile și fața, fără a suferi arsuri.
Evenimentul este interpretat de credincioși ca o prezență vie și sfântă a lui Dumnezeu printre oameni, un semn tainic și puternic al Învierii și al speranței. Deși apar uneori voci sceptice, minunea Luminii Sfinte este documentată încă din anul 1106 și continuă să fie percepută ca o trăire aparte, care scapă oricărei explicații raționale. În biserica încărcată de tăcere, rugăciune și emoție, momentul în care flacăra apare este întâmpinat cu lacrimi, cântări și reculegere profundă.
Rânduiala ceremoniei este una strictă, păstrată neîntrerupt de veacuri. După ce în Vinerea Mare Sfântul Mormânt este atent verificat de o echipă mixtă formată dintr-un polițist arab, unul turc și un oficial israelian – pentru a exclude prezența oricărei surse de foc – mormântul este sigilat până a doua zi. În Sâmbăta Mare, în jurul orelor 12:30 – 14:30, mii de pelerini umplu Biserica Sfântului Mormânt, așteptând miracolul.
Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar în stihar alb, intră singur în încăperea Sfântului Mormânt, având asupra sa patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări – număr ce simbolizează anii pământești ai Mântuitorului. Este însoțit până la vestibul de un reprezentant al Bisericii Armene, care rămâne martor tăcut al rânduielii. După rugăciuni intense, în liniște deplină, o lumină albăstruie – fulgerătoare și fără sursă vizibilă – coboară din cupolă și aprinde vata aflată pe piatra Sfântului Mormânt. Flacăra este apoi așezată în două cupe aurite: una ajunge în Sfântul Altar, iar cealaltă este dusă la Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Ieșind dintre lespezile Mormântului, Patriarhul strigă cu voce puternică „Veniți de luați Lumină!”, iar biserica se aprinde într-o clipă de mii de flăcări vii. Această secvență cutremurătoare de lumină și speranță este descrisă de cei care au trăit-o drept o experiență imposibil de transpus în cuvinte, dar plină de har și credință.
În ciuda intensității spirituale, de-a lungul timpului au existat încercări de a discredita evenimentul. În epoci dominate de conducători musulmani, au apărut zvonuri potrivit cărora lumânările folosite de patriarh ar fi fost tratate cu fosfor. Se spune că minunea a fost totuși permisă din motive economice, deoarece atrăgea pelerini și implicit venituri. Totuși, aceste afirmații nu au reușit niciodată să frângă credința celor care, an de an, călătoresc spre Ierusalim pentru a primi această Lumină unică.
După ce flacăra este aprinsă, Lumina Sfântă pornește imediat spre zeci de țări ortodoxe. În România, ea ajunge în seara Sâmbetei Mari, adusă cu avionul, fiind întâmpinată la aeroport de clerici, oficiali și voluntari. Din acel moment, flacăra este purtată către fiecare colț al țării, pentru ca toți credincioșii să o poată primi în Noaptea de Înviere. Într-un efort impresionant de solidaritate, Lumina este dusă și în spitale, cămine de bătrâni și la casele celor imobilizați, asigurându-se că nimeni nu este uitat.
Clipa în care preotul rostește în întunericul bisericii „Veniți de luați Lumină!” este una dintre cele mai vibrante din întreg anul liturgic. Mii de lumânări se aprind, una de la alta, într-o imagine de comuniune, înnoire și biruință asupra întunericului. Pentru ortodocși, această Lumină venită din Ierusalim nu este doar o flacără materială, ci o expresie vie a Învierii – simbolul că viața învinge moartea, binele învinge răul și credința aprinde inimile celor care o primesc cu nădejde.
Chiar și în era digitalizării și a raționalismului rece, această minune rămâne un simbol profund viu al identității ortodoxe. Focul Sfânt nu este doar o tradiție, ci o întoarcere anuală la esențialul credinței: lumina lui Hristos care luminează tuturor.
