Un preot nu este doar un om în straie sfinte. Este păstorul sufletelor noastre, omul care ne ține de mână în cele mai grele momente și ne binecuvântează în cele mai fericite. Este cel care ne botează copiii, ne cunună iubirea, ne înmormântează părinții și se roagă pentru mântuire când noi nu mai știm cum. În vremuri de zbucium, preotul devine sprijinul celor slabi, alinarea celor suferinzi, glasul credinței în mijlocul lumii.
Biserica în care slujește un preot nu este doar o clădire din piatră. Este adăpostul sufletului, locul în care găsim pace, iertare și speranță. Iar credința este lumina care nu se stinge nici în întunericul cel mai adânc.
Astăzi, însă, cel care a fost sprijin pentru atâția oameni are el însuși nevoie de ajutor . Un preot, un om al lui Dumnezeu, se luptă cu o boală grea, o tumoră nemiloasă. Și nu poate duce această cruce singur.
De aceea, fac un apel către toți oamenii cu suflet, către toți credincioșii, indiferent de religie sau confesiune: haideți să ne unim inimile și faptele pentru a-l ajuta pe cel care a fost atâtor altora lumină în întuneric. Astăzi, el are nevoie de noi. Iar împreună, putem aprinde speranța.
Părintele 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 𝐏𝐢̂𝐫𝐯𝐚 are 49 de ani, este tatăl a patru copii și unul dintre acei oameni rari care au trăit întreaga viață slujind cu iubire: școlii, bisericii, și mai ales, oamenilor. De ani buni este directorul Școlii Gimnaziale „Sfântul Dumitru” din Craiova, dar pentru mulți este, mai presus de toate, părintele blând care le-a fost sprijin în cele mai grele momente.
În vara anului trecut, lumea lui s-a schimbat brusc. O tumoră osoasă i-a adus durere și nesiguranță. A urmat o operație, speranța a renăscut, dar nu pentru mult timp. În iarnă, durerile s-au întors. Diagnosticul a fost crunt: tumora recidivase, mai agresivă ca înainte, cu risc de malignitate și metastaze.
Acum, după multe drumuri prin spitale din Turcia, Germania și Franța, șansa lui este o intervenție salvatoare la o clinică din Franța, imediat după Sfintele Paști. Dar costurile sunt mult peste puterile unei familii care și-a dat viața în slujba celorlalți.
𝐏𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝟑𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 pentru intervenția chirurgicală din Franța, o sumă uriașă pentru o familie, dar o picătură pentru o mare de oameni uniți.
Vă îndemn din suflet: să nu trecem nepăsători pe lângă durerea acestui om care a fost sprijin pentru atât de mulți. Să fim alături de el în rugăciune, dar și în faptă. Orice donație, oricât de mică, contează.
𝐕𝐚̆ 𝐫𝐨𝐠 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐭𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 toți preoții pe care îi cunoașteți, să le cereți să se alăture și ei în această luptă.
Suntem în Săptămâna Mare. Și ce poate fi mai frumos decât să încheiem această săptămână sfântă cu încă o minune? O minune pentru un OM al lui Dumnezeu, care acum are nevoie de noi toți.
Titular conturi: Gheorghe Pirva
- IBAN Ron: RO80INGB0000999912243587
- IBAN Euro: RO93 BRDE 170S V987 1723 1700
- Revolut: RO42 REVO 0000 1577 5721 5526
- Nr Revolut: 0784704042
- Revtag: @gheorghepirva
