Imaginea părintelui ideal din cultura populară – tatăl mereu calm, puternic și sensibil – contrastează profund cu realitatea cu care se confruntă numeroși bărbați în primii ani de viață ai copilului. Departe de stereotipul tatălui invincibil, un număr semnificativ de tați se luptă cu forme de depresie care, deși adesea rămân nediagnosticate, pot avea consecințe grave nu doar asupra propriei sănătăți, ci și asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor.
Un studiu recent coordonat de Kristine Schmitz, profesoară asistentă la Rutgers Robert Wood Johnson Medical School, scoate la lumină impactul profund al sănătății mintale paterne asupra copiilor. Publicată în American Journal of Preventive Medicine, cercetarea analizează date extrase din Future of Families and Child Wellbeing Study, un proiect național care a urmărit evoluția a peste 1.400 de familii din 20 de mari orașe americane.
În prim-planul studiului s-a aflat evaluarea depresiei paterne la vârsta de 5 ani a copilului și impactul acesteia asupra comportamentului școlar la vârsta de 9 ani, conform observațiilor făcute de cadrele didactice. Rezultatele au fost clare: copiii ai căror tați au manifestat simptome depresive – inclusiv apatie, tristețe persistentă sau oboseală cronică – au prezentat, câțiva ani mai târziu, niveluri crescute de agitație, iritabilitate, tendință la opoziție, precum și dificultăți în cooperare și stima de sine scăzută.
Cercetătorii au subliniat că intrarea la grădiniță reprezintă un moment-cheie pentru dezvoltarea copilului, iar dezechilibrele apărute la această vârstă pot avea ecouri până în anii de liceu. De altfel, potrivit autoarei principale a studiului, depresia tatălui poate perturba profund dinamica relației părinte-copil, reducând suportul emoțional, amplificând conflictul familial și contribuind la un mediu stresant pentru dezvoltarea copilului.
„Trebuie să luăm în considerare depresia ambilor părinți, nu doar a mamelor. Depresia poate fi tratată, iar pentru a sprijini întreaga familie, pediatrii trebuie să înceapă să discute și cu tații despre acest subiect și să dezvolte intervenții specifice pentru ei”, a declarat Schmitz.
Datele colectate indică faptul că între 8% și 13% dintre tați sunt afectați de o formă de depresie în primii ani de viață ai copilului, procentul crescând dramatic – până la 50% – în familiile unde și mama suferă de depresie postnatală. Cu toate acestea, în ciuda incidenței semnificative, cercetările privind depresia paternală sunt încă limitate, în special în afara perioadei imediate de după naștere.
Prin ajustarea datelor în funcție de factori economici, sociali și de starea de sănătate mintală a mamelor, cercetătorii au reușit să izoleze efectele directe ale depresiei paterne asupra dezvoltării copiilor. Această analiză detaliată a permis trasarea unei legături solide, la nivel populațional, între starea mintală a tatălui și performanța comportamentală a copilului.
Chiar dacă semnalele de alarmă sunt evidente, studiul oferă și o direcție de acțiune. Intervențiile precoce, axate pe identificarea și tratarea depresiei paterne, pot îmbunătăți considerabil starea de bine a întregii familii. În acest context, implicarea activă a profesioniștilor din domeniul pediatriei, educației și sănătății mintale devine esențială.
„Ca părinți, putem fi un model: atunci când avem dificultăți, cerem ajutor. Este o lecție pe care copiii o pot învăța și purta cu ei toată viața”, a mai spus Schmitz, într-un apel la conștientizare și asumare emoțională din partea taților.
Această cercetare contribuie la o schimbare de perspectivă necesară: sănătatea mintală a părinților, inclusiv a taților, trebuie abordată cu seriozitate, nu doar pentru binele lor, ci mai ales pentru viitorul copiilor.
