Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

APIA: 16 Octombrie 2023, data confirmată pentru primele plăți de subvenții pentru fermieri

Sursa foto: agrointel.ro

În cadrul avansului APIA pentru 2023, s-a anunțat lista primilor fermieri care vor beneficia de prima tranșă a subvențiilor din acest an. „Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a detaliat modul în care s-a alcătuit această listă și care sunt producătorii agricoli ce au cele mai mari șanse să se situeze printre primele autorizări la plată, începând cu 16 octombrie.”

Advertisement

Până la primirea avansului pentru campania din 2023, fermierii mai au de așteptat aproximativ două săptămâni. APIA a selectat deja primii producători agricoli pentru „white list” – lista albă a subvențiilor. Aceștia sunt fermierii care nu au avut neconcordanțe în timpul controlului prin monitorizare, un sistem de teledetecție la nivel național, introdus în 2023 și aplicabil tuturor fermierilor, indiferent de statusul lor. Ceilalți care au avut documentația în regulă vor fi de asemenea primii care vor primi avansul pe subvenții din 16 octombrie, așa cum a precizat Ovidiu Săvâșcă.

Advertisement

Pentru a putea fi incluși în lista albă a plăților, fermierii trebuie să finalizeze controlul și să ofere clarificările cerute de APIA. Este esențial să se răspundă la toate cererile venite din partea funcționarilor, mai ales atunci când există discrepanțe între cererea de plată și rezultatele controlului prin monitorizare.

”Acest control prin monitorizare constată realitatea, dar într-adevăr, fiind vorba de un principiu de calcul sau de verificare prin sistem de inteligență artificială, adică vorbim de un robot, poate să aibă anumite greșeli. Adică niște algoritmi care nu s-au introdus perfect în sistem. Și nu e ca mintea umană cum este controlul clasic. Pentru că la controlul clasic nu poate merge un funcționar pe teren și să se uite la o parcelă de porumb iar apoi să treacă în raport că a găsit sfeclă de zahăr sau pășune. Aici însă, în cazul verificărilor prin monitorizare, au fost două tipuri perioade de interpretări. Dacă la prima interpretare lucrurile au mers bine, la a doua, când vegetația a crescut mai mult, au apărut anumite erori. Dar fermierii trebuie să înțeleagă că totul se rezolvă, și s-a rezolvat de fapt parțial, pentru că s-au solicitat clarificări iar acolo unde s-a venit cu dovezi, s-a corectat cultura, așa cum a spus fermierul. Au fost cazuri în care poate au mers funcționarii să constate, s-au au fost depuse declarații că se menține cultura trecută în cererea de plată. Acolo unde nu s-a putut face nici una, nici alta fermierii au fost informați despre o aplicație prin care pot realiza o fotografie în parcelă, pentru a confirma cultura existentă. Aceasta oferă o anumită precizie, iar noi am sugerat câteva dintre aplicațiile pe care le folosim în calitate de funcționari. Un exemplu de astfel de aplicație este Not Came”, a declarat șeful APIA Mureș.

Potrivit agrointel.ro. Ovidiu Săvâșcă a reiterat faptul că, în ciuda problemelor apărute în timpul controalelor prin monitorizare, data de 16 octombrie va fi onorată de APIA și că plățile vor începe conform programării.

”Vom începe cu siguranța plățile în avans de la 16 octombrie și avem un cuantum de minim 70% pentru plățile directe, și 85% pentru măsurile compensatorii. Fermierii care nu au avut erori în timpul controlului s-au descurcat ”ca prin brânznă”, așa cum se spune într-o expresie populară, deci nu au mai fost necesare alte clarificări. După ce se realizează plata avansului, începând cu 2 decembrie vom pregăti plata finală, care se va încheia la sfârșitul lunii martie, respectând tradiția anilor precedenți”, a completat Ovidiu Săvâșcă.

Advertisement

Exemplu HTML cu Link

Urmărește-ne pe: Telegram | Google News


Apasă și comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Advertisement

Te-ar putea interesa și:

Auto

Pentru prima dată în istorie, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) prognozează o scădere a înmatriculărilor vehiculelor electrice în 2024, comparativ cu anul...

Politică

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a oferit la Digi24 clarificări privind protestul recent aprobat în București, subliniind că acesta nu este organizat de fermieri și...

Magazin

Într-o mică comunitate rurală, a avut loc recent un eveniment care a demonstrat puterea extraordinară a solidarității umane. Aproximativ 200 de fermieri s-au adunat...

Politică

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a emis o declarație fermă marți, respingând solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor, invocând motive legate...

Politică

Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a provocat un adevărat tumult în spațiul public cu declarațiile sale incendiare făcute în cadrul unui interviu acordat Ancăi Alexandrescu...

Actualitate

Protestele din România iau amploare și se răspândesc în întreaga țară, având ca principală sursă de nemulțumire transportatorii și fermierii, dar și cetățenii care...

Actualitate

Spiritele se încing la proteste în Capitală, unde intrările către oraș au fost blocate, iar forțele de poliție și jandarmerie intervin într-un efort de...

Opinii

Postările mele au ajuns în toți acești ani de când scriu pe aici pe aproape toate site-urile importante sau mai puțin importante. Advertisement Astăzi...