În mediul rural, o profesoară de Educație Socială se confruntă cu o situație dificilă într-o clasă de a 7-a, unde elevii manifestă un comportament indisciplinat și o lipsă de interes pentru materia predată. În ciuda eforturilor depuse, cadrul didactic simte că nu reușește să mențină un mediu propice în timpul orelor, iar măsura de a ridica tonul a devenit singura soluție temporară. Profesoara resimte frustrare și regret pentru abordarea ei, conștientizând că relația cu elevii trebuie îmbunătățită.
Navigând Printre Provocările Educaționale într-o Clasă de a 7-a din Mediul Rural
Situația devine și mai complexă atunci când se constată că un număr semnificativ de elevi nu participă activ la ore, ajungând în curtea școlii în loc să fie la clasă. Aceștia manifestă indiferență față de școală și materie, iar feedback-ul primit indică o atitudine negativă față de educație în general. Profesoara dorește să găsească soluții pentru a captiva atenția elevilor, să stabilească un canal de comunicare eficient și să identifice modalități de a face orele mai relevante și interesante.
Conștientă de posibilele critici pe care le-ar putea întâmpina în abordarea acestei probleme, profesoara solicită sfaturi și îndrumări pentru a gestiona mai eficient comportamentul elevilor și pentru a recâștiga interesul acestora față de procesul de învățare. Este evidentă preocuparea pentru cei câțiva elevi atenți și silitori, iar dorința este ca aceștia să beneficieze de un mediu propice în clasă. În fața unui context în care disciplina și educația sunt provocate, profesoara caută soluții constructive pentru a asigura un proces de învățare adecvat pentru toți elevii, inclusiv pentru cei cu dificultăți de comportament.
Iată ce spune profesoara:
Anul acesta am început să lucrez că profesor într-o școală din mediul rural.
La una din clasele la care am ore sunt elevi foarte gălăgioși. Sunt total nemulțumită de felul în care se desfășoară ora la ei. Fac atât de multă gălăgie încât mă acoperă și nu îmi pot ține ora.
Astăzi singura metodă prin care am reușit să fac liniște a fost să țip la ei. Am țipat atât de tare încât mă doare și acum în gât. Acum vreo 2 săptămâni i-am făcut nesimțiți. Nu am mai rezistat. Vreo 20 minute le-am explicat frumos lecția, i-am rugat să scrie pe caiet, să se oprească din vorbit cu colegul de bancă. Ei fac liniște doar dacă ridic tonul. Liniștea durează maxim 5 minute, apoi trebuie să repet schema. Am venit cu fișe, cu filmulete, am predat clasic. Nimic nu merge. În echipă nu se poate lucra căci zbiară.
Mă simt oribil, simt că sunt o profă jalnică. Mă simt teribil că am țipat la ei. Regret…
Dar!!! Eu intru în clasă și ei continuă să se poarte că în pauză. Nu mă bagă în seamă, pur și simplu. Sunt 25 de elevi, aproximativ 10 din ei nu scriu de pe tablă, nu au caiete, întârzie la oră (stau în curtea școlii de vorbă).
Mi-aș dori să le captez cumva atenția. Să îi fac să fie atenți. Ei mi-au spus că nu le place materia predată de mine. „Că ce mă ajută pe mine în viață…” I-am explicat cum îl ajută și materia mea și școala în general. Elevul nu a părut deloc interesat de explicații. 2 minute mai apoi râdea cu colegul de bancă. Mi-au zis că nu am ce să le fac… Că au rămas repetenți și nu s-au potolit. Notele nu îi interesează. Au avut nota scăzută la purtare anii trecuți și sunt mândri de asta.
Sunt și câțiva elevi atenți și silitori în clasă. Măcar pentru ei aș vrea să îmi pot ține orele în liniște. Măcar ei să priceapă ceva. E o clasă de a 7-a…
La ora următoare nu vreau să predau. Vreau să discut despre ei, nevoile lor și comportamentul lor. Vreau să găsesc o soluție să am un canal de comunicare cu ei.
Apreciez orice sfat/ îndrumare…
Dacă ridici problema riști să ți se spună că:
– ești tânăr, n-ai experiență
– nu știi să te impui
– nu faci ore interesante
– oricum nu avem ce le face, nota scăzută la purtare nu are efect, părinții oricum nu vin la școală și dacă vin nici ei nu-s departe… și nu dau 2 bani pe școală.
Huliganii nu pot fi dați afară din clasă. Au dreptul la educație. Despre faptul că ei răpesc dreptul la educație al celorlalți colegi nu se spune nimic.
Profesoara de Educație Socială a primit un set divers de răspunsuri la relatarea sa, inclusiv unul extrem de detaliat de la un fost soț al unui cadru didactic. Acesta, deși nu este în domeniu, împărtășește sfaturi practice și experiențe personale pentru a ajuta la gestionarea clasei tumultoase. Propunerile includ strategii de impunere a respectului prin ton și tăcere amenințătoare, utilizarea umorului pentru a schimba dinamica în clasă, aplicarea consecventă a pedepselor și implicarea părinților. Într-o perspectivă înțeleaptă și plină de empatie, acest sfătuitor aduce în discuție necesitatea abordării acestei meserii cu o mentalitate strategică și uneori chiar cu „Arta Războiului” pentru a gestiona cu succes provocările psihologice ale clasei. Profesoara se pregătește să exploreze aceste sugestii în încercarea de a găsi soluții eficiente pentru a restabili ordinea și a recâștiga atenția și respectul elevilor.
Nu sunt prof, dar fosta mea sotie este, și își controlează bine clasa (care e formată de cele mai multe ori din monștri). Câteva sfaturi din metoda ei:
– e ok să țipi, dar nu iți pierde controlul. Trebuie să le impui respect. Păstrează o tăcere amenințătoare din când în când. Arată că te DERANJEAZĂ, dar nu că te disperă.
– surprinde-i cu remarci neașteptate și care îi ridiculizează. Ei nu sunt un monolit, încearcă să îi întorci împotriva acelor care sunt mai mojici sau mai obraznici. Hăhăiala colegilor și discreditarea e mai eficientă uneori decât simpla admonestare. Fă-ți aliați. Nu lăsa pe cei mai obraznici să devină eroi. Fă-i să para idioți. Umorul și zeflemeaua sunt importante.
– pedepsește-i (nu fizic, doamne ferește) dar pune-ți mereu în aplicare pedepsele. Nu îi amenința în gol.
– convoacă părinții și încearcă să vezi ce fel de oameni sunt. Explică-le că odrasla lor e problematică și că vor fi consecințe.
– dacă poți, apelează la director/directoare din când în când, sau la un coleg masculin mai autoritar, dacă ai (dar nu ca și cum nu ești în stare să îi stăpânești, pur și simplu că recurgi la alta instanță care te aprobă și le dă de gândit).
În rest… succes, e o meserie dură și mai mult psihologică decât didactică. E important să îi ții în frâu și să pui punctele pe „i” de la începutul anului, e mai greu de schimbat pe drum. Nu că eu aș reuși, dar observ cum fac ăia care reușesc. Cred că e nevoie un pic de Arta Războiului de Sun Tzu.”
Citește și: 54 Ani de Muncă – Profesorul Ion Brânzan din Sebeș: O Viață Dedicată Transformării Educației
